Istoria Tarotului: 1445-1473 - Alessandro Sforza (Setul Ursino)

Primele seturi de tarot, majoritatea create în Ferrara, Italia, în a doua jumătate a secolului XV, joacă un rol foarte important în istoria tarotului, în ciuda faptului că nu există o asemănare substanţială între acestea şi simbolistica actuală a tarotului.

Tarotul din Ferrara a avut o viaţă neaşteptat de scurtă: judecând după specimenele care s-au păstrat, a fost utilizat până în a doua jumătate a sec.XV, adică mai puţin de un secol de la crearea sa.

Astfel, acest tarot este mult mai puţin cunoscut decât variantele Visconti, mai ales din cauza faptului că în seturile care s-au păstrat lipsesc foarte multe cărţi, ceea ce face inoportună chiar şi utilizarea termenului de „seturi”. Totuşi, comparând specimenele existente, inclusiv cele din seturi de calitate inferioară, construcţia generală a tarotului Ferrara poate fi refăcută: în special, setul de Atu-uri (ceea ce numim Arcana Majoră în prezent) şi numărul acestora a putut fi identificat suficient cât să se poată analiza iconografia setului şi diferenţele între tarotul Ferrara şi tarotul Visconti, adică tot grupul vestic (care include şi faimosul Tarot de Marsillia).

Cel mai vechi din cele 4 seturi din Ferrara care au supravieţuit este Tarotul lui Alessandro Sforza, al cărui blazon existent pe scutul Regelui de Spade, inelul cu garoafă, fixează data limită pentru realizarea acestui set: 1473. Unii cercetători susţin faptul că ilustraţiile acestui set sunt mai primitive din punct de vedere stilistic decât ale celorlalte seturi, şi că hainele purtate de personajele din cărţile de curte erau la modă până în anii 1450.

*blazonul lui Alessandro Sforza pe scutul Regelui de Spade

Alt detaliu specific acestui set este al şaselea Atu, Temperanţa, care nu seamănă deloc cu iconografia tradiţională a subiectului. Acesta are ca ilustraţie o femeie tânără, goală, care stă pe spatele unui cerb în timp ce toarnă apă dintr-un vas (a cărui formă este mai puţin vizibilă acum). De obicei, Temperanţa este reprezentată într-o atitudine mai formală, de exemplu stând în picioare sau pe un scaun. Astfel, cartea din setul Alessandro Sforza este în concordanţă cu ideea că acest set precede majoritatea celorlalte seturi.

* cartea Temperanţei ilustrată atipic.

Atu-ul numărul XI, Bătrânul, este foarte similar cu Eremitul. Singura neconcordanţă între aceste două cărţi este clepsidra pe care personajul tarotului de Ferrara o ţine în mânăl pentru acest motiv, este supranumit şi Timpul. În celălalt grup (viitorul Tarot de Marsillia), clepsidra s-a transformat într-o lanternă, datorită unei confuzii.

Aceste diferenţe arată cât de importante sunt simbolurile în ilustraţiile de tarot. Un detaliu aparent nesemnificativ poate cauza schimbarea radicală a subiectului cărţii şi chiar a numelui acesteia. Personajele alegorice, fiind fictive, nu au o identitate vizuală precisă: sunt reprezentate prin anumite convenţii, cum ar fi haine, obiecte şi animale specifice, care le conferă identitatea printr-un limbaj metaforic. Dacă unul din aceste atribute se schimbă, câteodată din greşeală, atunci personajul este transformat în altcineva, pierzându-şi identitatea iniţială.

Setul de Tarot Alessandro Sforza (cunoscut şi ca setul Ursino), are foarte puţine cărţi rămase în componenţa sa (15). Acestea sunt câteva din ele: