top of page

Astrograma României - Care este personalitatea poporului român?

Actualizată în: 14 apr. 2021

Prost de bun, dacă nu ar fi în comă.



Luna, în astrologia mondenă, reprezintă poporul. Arată atitudinea, forţa de reacţie a poporului, şi opinia populară.

Luna este în Balanţă, casa 5. Luna în Balanţă arată faptul că poporul român este benevolent dar şi pasiv, capabil de a îndura pe termen lung orice fel de tratament umilitor sau degradant.


Pentru că Luna este poziţionata în “via combusta”, (28⁰37’ Balanţă), arată faptul că poporul român, pe parcursul desfăşurării acestei ecuaţii astrologice, trece cu adevarat prin “valea umbrei morţii”, adică prin mari încercări şi turbulenţe, care afectează profund bunăstarea emoţională a populaţiei.

Luna în Balanţă arată un popor lipsit de personalitate, care nu ştie ce doreşte, încotro se îndreaptă, nu are planuri de viitor, şi aşteaptă ca alţii să îi decidă următorul pas.

Luna în Balanţă în sextil cu Soarele şi Uranus din Capricorn, casa 7, arată că poporul român aşteaptă ca preşedintele şi organele de conducere ale ţării să îi hotărască viitorul, şi de aceea, este capabil de cooperare până la extrem, şi inclusiv să îndure tratamente chiar dictatoriale ale celor de la putere, cu gândul că aceştia “ştiu ei ce fac”.


Luna în Balanţă în casa 5 arată că preocupările românilor se întind între creşterea copiilor şi activităţile recreativ-distractive (în special jocurile de noroc). Astfel, în România actuală, dacă poporului român i se oferă “pâine şi circ”, şi nu este ameninţată direct bunăstarea copiilor săi, acesta poate convieţui docil cu orice fel de regim sau tratament din partea autorităţilor.

După cum ştiţi, în România, casele de pariuri se găsesc aproape mai des decât farmaciile, ceea ce demonstrează încă o dată lipsa de control pe care poporul român o are asupra propriei vieţi: doar persoanele care nu se simt stăpâne pe propria existenţă simt nevoia compulsivă de a juca la un joc de şansă, în speranţa că norocul, adică o forţă exterioară, să intervină şi să le schimbe situaţia în mai bine (în loc să realizeze ei această schimbare în viaţa lor).

Astfel, putem trage concluzia (chiar dacă veţi râde) că în momentul în care se închid păcănelele, şi în acelaşi timp este ameninţată bunăstarea copiilor poporului român, atunci este posibil ca poporul român să se trezească din amorţire şi să acţioneze în interes propriu.


Luna este în trigon cu Jupiter retrograd din Rac, casa 2. Un aspect nefast pentru poporul român, dar care identifică rana principală a acestui popor: desconsiderare şi lipsă de respect faţă de propriile valori naţionale şi materiale, şi astfel, o lipsă de respect a fiecărui român faţă de propria sa persoană.

Datorită acestei sub-aprecieri colective şi individuale, românii au tendinţa de a îndura tratamente chiar inumane din partea autorităţilor, şi refuză (din pasivitate) să îşi ceară drepturile. Până când românii nu vor învăţa să se respecte pe sine, nu îşi vor apăra drepturile lor şi nici pe cele ale ţării.


Din păcate, soluţia pentru aceste aspecte nefaste nu este chiar atât de simplă. Este necesară trezirea conştiinţei fiecărui român în parte, trezirea respectului faţă de propria sa persoană, faţă de cei din jurul său, şi faţă de ţară. În momentul în care nu te respecţi pe tine, nu îi respecţi pe cei din jur, iar acest lucru spune multe despre lipsa de coeziune a românilor. Zicala “să moară şi capra vecinului” arată lipsa de respect şi desconsideraţie faţă de aproapele nostru, din acelaşi neam cu noi.


Luna, în astrologia mondenă, mai semnifică şi femeile din această ţară şi atitudinea acestora. Ceea ce voi scrie mai jos se referă la marea majoritate a româncelor, nu la cazuri particulare.

Este interesant de observat faptul că femeile românce au tendinţa de a fi benevolente, pasive, diplomate, şi aşteaptă ca alţii să decidă pentru ele (Luna în Balanţă). Pentru că Luna este poziţionata în “via combusta”, (28⁰37’ Balanţă), arată faptul că situaţiile cele mai dificile se răsfrâng asupra femeilor poporului român, şi asupra bunăstării lor emoţionale, care are foarte mult de suferit în actuala ecuaţie astrologică a României.


Luna în Balanţă în sextil cu Soarele şi Uranus din Capricorn, casa 7, arată tendinţa femeilor românce (chiar şi în secolul XXI) să accepte orice fel de tratament (rece, autoritar, sau chiar dictatorial) din partea soţilor sau partenerilor de viaţă.

Luna în Balanţă în casa 5 arată că femeile românce sunt interesate cel mai mult de bunăstarea propriilor copii, şi de multe ori pot deveni o slugă a copilului, nu o mamă, subordonându-se nu bunăstării copilului, ci răsfăţului acestuia.

Putem concluziona faptul că femeia româncă nu se gândeşte la propria bunăstare, nu are planuri proprii de viitor, se lasă angrenată în planurile altora de viitor, şi trăieşte pentru a-i mulţumi pe ceilalţi.

Pentru că nu are planuri proprii, poate deveni sluga copilului, nu mama acestuia, şi are tendinţa ca în viaţa de familie să se lase pe ultimul loc. Nu luptă pentru drepturile sale, şi acceptă cu stoicism orice fel de tratament, pentru că aşa s-a obişnuit de generaţii.


Astfel, trezirea conştiinţei poporului român din această ecuaţie astrologică, se realizează pornind de la trezirea femeilor din poporul român. Atunci când femeile românce se vor respecta, îşi vor respecta drepturile, libertăţile şi vor fi sincere faţă de propriile dorinţe, atunci îi vor trezi şi pe cei din familie, din jurul lor, şi, indirect, îi vor ajuta să se reconecteze cu propria conştiinţa lor adormită.

Nu degeaba imnul României este “Deşteaptă-te române”. “Somnul cel de moarte” în care suntem adânciţi îl reprezintă coma în care se află poporul român acum, adică pasivitatea extremă a Lunii în Balanţă.

Şi ca să trezeşti pe cineva din comă, este destul de dificil. Nu este somn natural, ci somn de moarte. De aici ne poate ridica doar un miracol divin, adică trezirea conştiinţei divine în fiecare dintre noi.




 

Dacă doreşti să afli acum ce spune Harta ta Natală despre destinul tău,

contactează-mă AICI pentru a comanda Astrograma Natală sub formă de

şedinţă video sau audio.


Dacă doreşti să înveţi să descifrezi chiar TU harta ta natală, contactează-mă AICI pentru a te înscrie la un curs ONLINE individual de Astrologie Natală.


Articol scris de Georgiana Sâmbotin, AStrolog

723 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page