top of page

Astrograma României - Introducere

Actualizată în: 14 apr. 2021

Aşa cum fiecare dintre noi avem o dată a naşterii, care ne defineşte personalitatea şi destinul în această viaţă, la fel şi ţările lumii au “ziua lor de naştere”.

Pentru că ţările sunt entităţi juridice, existenţa lor se întinde pe sute sau chiar mii de ani. Totuşi, la fiecare schimbare de graniţe, de regim, şi chiar de religie, data de naştere (adică de constituire a entităţii juridice) se reînnoieşte.



România a trecut până în prezent prin următoarele transformări:


- 1 decembrie 1918: România Mare

- 23 august 1944 : Republica Populară Română

- 21 august 1965: Republica Socialistă Română

- 22 decembrie 1989: Republica România


Astfel, data pe care o folosim pentru realizarea Astrogramei României, este ultima schimbare de regim, petrecută în 22 decembrie 1989, ora 15:30, Bucureşti.


De ce această oră şi dată?


Pentru că în ziua de 22 decembrie, după vestea fugii dictatorului, în tara se instalează haosul. În majoritatea localităţilor din Romania au avut loc manifestaţii spontane de protest faţă de regimul ceauşist, şi de solidarizare cu revoluţia. Populaţia a atacat sedii de partid şi de stat şi posturi de miliţie. În Bucureşti, Petre Roman citeşte între 15:00-15:30, de la balconul Comitetului Central al PCR, Declaraţia în trei puncte a “Frontului Unităţii Poporului”:


“Astăzi, 22 decembrie 1989, prin unitatea poporului şi cu sprijinul direct al armatei noastre naţionale, dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat.”

Această declaraţie a lui Petre Roman marchează schimbarea de regim şi trecerea într-o nouă existenţă a României (chiar dacă guvernul s-a constituit 6 luni mai târziu).

În baza acestei date de “naştere” a Republicii România, 22 decembrie 1989 ora 15:30, putem analiza cu exactitate destinul actual al ţării noastre, poporul român, conducătorii ţării, relaţia noastră cu ţările străine, etc.



Astrologia Mondenă


Înainte să începem analiza ecuaţiei astrologice a României, este important să clarificăm anumiţi termeni, cum ar fi astrologia mondenă, planetele, casele şi semnificaţia lor în acest context.


Astrologia Mondenă (socială) este una din cele mai vechi ramuri ale Astrologiei care se ocupă cu prevederea evenimentelor de ordin mondial, şi analizarea destinelor ţărilor şi oraşelor.

Planetele şi casele în Astrologia Mondenă au semnificaţii diferite faţă de cele cunoscute de noi în Astrologia clasică (natală).



Semnificaţia planetelor în Astrologia Mondenă



Soarele: liderul ţării, preşedintele (sau primul ministru). Viziunea, motivaţia şi controlul naţiunii.

Luna: poporul, opinia populară, administraţia publică, femeile din poporul respectiv.

Mercur: modul de gândire al poporului. Comunicarea, transporturile, educaţia, mass-media, strategia de ţară.

Venus: plăcerile societăţii: evenimentele care unesc poporul în pace şi armonie. Muzica, artele plastice, adunările sociale, confortul material.

Marte: curajul, energia şi agresivitatea naţiunii. Armata, poliţia, pompierii.

Jupiter: valorile comune ale poporului, nivelul de optimism. Religia de stat, legea şi justiţia.

Saturn: instituţiile de stat, guvernul, birocraţia.

Uranus: revoluţii, proteste, reforme.

Neptun: idealism, iluzii şi deziluzii.

Pluton: partea ascunsă a societăţii, securitatea, societăţile secrete, evenimentele traumatizante pentru popor.

Nodul Nord: destinul ţării şi al naţiunii.

Nodul Sud: greşeala cea mai mare pe care o poate face poporul respectiv.



Semnificaţia caselor în Astrologia Mondenă



- Casa 1: personalitatea naţiunii şi cum este privită naţiunea de celelalte ţări.

- Casa 2: resursele financiare ale ţării, bunăstarea financiară a poporului, valorile sale.

- Casa 3: transporturi, infrastructură, educaţie, mass-media, libera exprimare.

- Casa 4: agricultura, mineritul, pământul ţării.

- Casa 5: activităţi recreativ-distractive, jocuri de noroc, cultură, teatru, concerte, copiii naţiunii, natalitate.

- Casa 6: populaţia activă (muncitoare), serviciile publice în general (armata, poliţia, etc), sănătatea şi spitalele în particular.

- Casa 7: parteneriate cu ţări străine, aliaţii /duşmanii ţării, tratate, alianţe.

- Casa 8:banii proveniţi din împrumuturi şi din fonduri străine, taxe, mortalitate.

- Casa 9: religia poporului, justiţia, învăţământul superior, relaţii internaţionale.

- Casa 10: conducerea ţării: preşedintele, primul ministru, guvernul. Mijlocul Cerului arată idealurile ţării şi scopul pentru care lucrează.

- Casa 11: parlamentul, consiliile locale, prietenii naţiunii.

- Casa 12: serviciile secrete, spionii, elementele ascunse şi subversive, duşmanii ascunşi ai naţiunii.

Aspectele care se realizează între planete (sextil, trigon, conjuncţie, careu, opoziţie) arată felul în care acestea lucrează împreună (în armonie sau dizarmonie), iar poziţia acestora în case arată domeniile în care acestea îşi exercită influenţa.


Cunoscând toate acestea, putem trece la analizarea astrogramei României. Vom începe cu personalitatea poporului român:




 

Dacă doreşti să afli acum ce spune Harta ta Natală despre destinul tău,

contactează-mă AICI pentru a comanda Astrograma Natală sub formă de

şedinţă video sau audio.


Dacă doreşti să înveţi să descifrezi chiar TU harta ta natală, contactează-mă AICI pentru a te înscrie la un curs ONLINE individual de Astrologie Natală.


Articol scris de Georgiana Sâmbotin, AStrolog

888 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page