top of page

Astrograma României - CASA 5: jocuri de noroc, cultură, Copii, natalitate

Actualizată în: 14 apr. 2021

Activităţi recreativ-distractive, jocuri de noroc, cultură, teatru, concerte, copiii naţiunii, natalitate.



Casa 5, în astrologia mondenă, oferă informaţii despre natalitate, copii naţiunii, activităţile recreative si speculaţiile financiare, obţinute prin jocuri de şansă.

Casa 5 este în Fecioară. Mercur, guvernatorul acesteia, se află în Capricorn, casa 8.


Vreţi să ştiţi de ce România are spor negativ la natalitate din 1990 încoace? În primul rând, pentru că guvernatorul casei copiilor şi a natalităţii (Mercur) se află în casa morţii (casa 8). În al doilea rând, pentru că Mercur se află în Capricorn, o zodie stearpă. Iar în al treilea rând, Mercur este conjunct cu Saturn în casa 8, aspect care limitează fertilitatea.

Astfel, cât timp va fi valabilă această hartă astrologică a României, sporul natalităţii poporului român va fi negativ.


Mercur este în sextil cu Pluton în Scorpion, casa 6. La sporul negativ al natalităţii contribuie şi faptul că populaţia muncitoare (Pluton casa 6) se teme că nu are cu ce bani să îşi crească copiii (Pluton sextil Kiron în Rac, casa 2).

Luna în Balanţă, casa 5, arată faptul că românii îşi investesc toată atenţia în creşterea copiilor lor, şi în a le oferi o viaţă mai bună.


Problema este că scopul principal al românilor este să îşi crească copiii, nu să creeze o ţară mai bună pentru copiii lor.

Din punct de vedere al speculaţiilor financiare, poporul român are noroc la câştigarea anumitor sume, dar acestea au valoare mică (guvernatorul casei 5 în casa 8 în Capricorn, conjunct cu Saturn).

Luna în casa 5 aduce fluctuaţii financiare şi chiar posibilitatea de câştig în domenii precum bursă, jocuri de noroc, bitcoin.


Din punct de vedere al activităţilor culturale, Mercur conjunct cu Saturn în Capricorn, casa 8, semnifică faptul că tot sistemul cultural-artistic este învechit, la fel ca şi sistemul de învăţământ care creează la ora actuală artişti (din orice domeniu).

Mai poate semnifica şi faptul că manifestările culturale se fac cu bani puţin, sau din fonduri împrumutate (casa 8), şi nu se oferă atenţie pentru dezvoltarea acestui domeniu (Capricorn).


Mercur în Capricorn casa 8 limitează minţile creative, inovatoare, şi astfel, nu încurajează deloc artiştii (din orice domeniu).

După cum veţi observa, după 1990 nu au mai apărut mari artişti în România, în nici un domeniu al artei. Toţi marii artişti cu sclipiri de geniu, care ne-au bucurat şi ne mai bucură şi în continuare, sunt din generaţii dinainte de anii ’90. Din păcate, nu există sclipiri de geniu în generaţiile post-decembriste. Sau, dacă au existat, au fost eliminate încă din faşă.

Singura formă de artă acceptată şi promovata în toate domeniile, de la literatură, arte plastice, la teatru şi film, este o “artă” care glorifică desuetul, vulgaritatea, şocul şi moartea – toate specifice casei 8, în care se află în prezent guvernatorul casei artelor.


Din punct de vedere al caselor de pariuri şi a păcănelelor, acestea o vor duce foarte bine şi în continuare dacă mentalitatea poporului român (Mercur în Capricorn, casa 8), nu se schimbă, de la o gândire blocată în trecut şi fatalistă, la o gândire deschisă la nou şi crearea de structuri noi.




 

Dacă doreşti să afli acum ce spune Harta ta Natală despre destinul tău,

contactează-mă AICI pentru a comanda Astrograma Natală sub formă de

şedinţă video sau audio.


Dacă doreşti să înveţi să descifrezi chiar TU harta ta natală, contactează-mă AICI pentru a te înscrie la un curs ONLINE individual de Astrologie Natală.


Articol scris de Georgiana Sâmbotin, AStrolog

456 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page