De multe ori nu te înţelegi cu copilul tău? E prea irascibil sau extrem de energic? Sau poate atipic de timid şi interiorizat? Nu te îngrijora, n-ai nevoie de şedinţe de “parenting” sau de bani daţi degeaba la psiholog. Ai nevoie doar să înţelegi cu EXACTITATE care sunt butoanele pe care trebuie să apeşi (din astrograma copilului tău) pentru a te face înţeles de acesta.
NU EXISTĂ COPII IMPOSIBILI! Orice copil are un anumit mod de a iubi, de a gândi şi de a comunica. Astfel, aflând la ce fel de stimuli reacţionează copilul tău, vei şti şi cum să te comporţi cu el şi să ai rezultate 100% benefice de fiecare dată când apare o problemă.
Pe bune, Astrologia mă poate ajuta să am o relaţie mai bună cu copilul meu?
Răspunsul este DA, pentru că prin intermediul Astrologiei poţi afla multe secrete despre copilul tău. Le numesc “secrete” pentru că aceste informaţii despre personalitatea şi destinul copilului de obicei le afli atunci când copilul trece la vârsta adultă, şi i se cristalizează personalitatea – iar unele lucruri nu le poţi afla niciodată, decât atunci când se întâmplă, şi eşti pus în faţa faptului împlinit (cum ar fi bolile sau accidentele).
"Din păcate, pentru meseria de părinte nu există manual, aşa că toţi încercăm să ne descurcăm cât de bine putem." – cam asta este părerea universal acceptată de toţi părinţii.
Şi totuşi, ce ai spune dacă îţi arăt faptul că EXISTĂ un manual PERSONALIZAT pentru creşterea copilului tău?
Acest MANUAL se numeşte ASTROGRAMA NATALĂ a copilului tău, şi, cu ajutorul ei, poţi trece cu brio peste toate provocările vieţii de părinte.
Astfel, am scris acest articol pentru a-ţi uşura munca de părinte şi pentru a-ţi oferi un avantaj excepţional în dezvoltarea armonioasă a copilului tău – atât fizic, cât şi psihic, emoţional şi intelectual.
Ia să vedem, cum apar neînţelegerile între părinte şi copil?
Să luăm ca exemplu comunicarea verbală defectuoasă: atunci când se întâmplă fenomenul “telefonului fără fir” – adică unul spune ceva, iar celălalt înţelege altceva.
Astrologia ne învaţă că există 12 feluri de a gândi, comunica şi a procesa informaţia (Mercur, planeta comunicării poate fi poziţionată în una din cele 12 zodii).
Astfel, dacă avem un părinte şi un copil fiecare cu Mercur în zodii antagonice, deja avem probleme de comunicare.
Exemplu practic: părintele – Mercur în Berbec, copilul – Mercur în Fecioară.
Părintele (Mercur în Berbec) va avea un stil de comunicare foarte impetuos, dur, tranşant, nerăbdător, şi va avea tendinţa să îşi impună voinţa în comunicarea cu copilul său. Copilul (Mercur în Fecioară) este posibil să se timoreze datorită tonului categoric al părintului, şi mai ales datorită lipsei de răbdare şi a lipsei de indicaţii din partea părintelui (Mercur în Fecioară are nevoie întotdeauna de indicaţii pentru realizarea unui lucru):
Părintele: “Stai de 5 ore să îţi faci temele! De ce nu le-ai terminat până acum?”
Copilul: “Încă mă gândesc cum să le fac.”
Părintele: “Ce-ţi trebuie să te gândeşti atât? În manual scrie foarte clar ce trebuie să faci. Nu mai pierde timpul degeaba şi termină-le odată!”
Explicaţie: părintele cu Mercur în Berbec, care este nerăbdator din fire, care rezolvă lucrurile foarte repede şi nu stă să analizeze nimic în detaliu, nu înţelege de ce copilul său, care nativ are tendinţa de a analiza lucrurile în detaliu, are nevoie de mai mult timp decât a avut el nevoie la şcoală pentru a-şi rezolva temele. În plus, nu înţelege că un copil cu Mercur în Fecioară are nevoie să I se arate la modul practic cum se rezolvă un lucru, nu doar să I se dea o comandă.
Rezolvare: părintele trebuie să îi arate în mod practic copilului cum se rezolvă un exerciţiu, şi să lucreze primul exerciţiu împreună cu copilul, pentru ca acesta să poată lucra restul temei după exemplul lui.
Să luăm şi inversul situaţiei: copilul cu Mercur în Berbec şi părintele cu Mercur în Fecioară:
Părintele: “Cum adică ai terminat de scris temele? Au trecut doar 20 de minute de când te-ai apucat! Dă-mi să văd. Dumnezeule, asta numeşti tu temă făcută? Uite câte greşeli de ortografie ai aici. Nu te ridici de la masă până nu corectezi şi rescrii totul pe curat.”
Copilul: “Dar de ce? Am terminat toate exerciţiile!”
Părintele: “O să îţi scadă profesoara nota pentru că ai scris cu picioarele!”
Copilul: “Să-mi scadă, nu mă interesează. Eu mi-am terminat temele, mă duc să mă joc pe calculator.”
Explicaţie: părintele este obsedat ca fiecare detaliu al temei să fie impecabil (Mercur în Fecioară). Chiar dacă tema este excepţional de bine făcută, va găsi un detaliu minuscul de criticat. Copilul cu Mercur în Berbec nu are răbdarea necesară de a fi atent la fiecare detaliu, pe el îl interesează să îşi realizeze acţiunea pe care o are de realizat, apoi să treacă cât mai repede la altă activitate (de obicei mai distractivă şi mai antrenantă).
Rezolvare: Părintele să treacă cu vederea din când în când micile imperfecţiuni, şi să îl motiveze pe copil să rescrie temele cu mai multă atenţie oferindu-I ca stimulent o jumătate de oră în plus de activitate distractivă.
Vedem din acest scurt exemplu cum problemele din viaţa de zi cu zi, mici sau mari, pot fi rezolvate cu ajutorul Astrologiei. Aici am văzut faptul că Astrologia te poate ajuta să rezolvi problema de comunicare cu copilul tău. Dar acesta este doar un mic exemplu.
Şi pentru că am lăsat ce este mai bun pentru sfârşitul articolului, te invit acum să te minunezi ce alte informaţii importante şi preţioase despre copilul tău mai poţi afla prin intermediul Astrogramei sale natale:
1. Cum iubeşte şi cum simte copilul tău că este iubit. Este posibil să îţi iubeşti copilul enorm de mult (logic), dar să îţi manifeşti dragostea în alt fel decât percepe copilul tău ca şi dovadă de iubire. Astfel, te poţi trezi cu fraze exasperante de genul “mama (sau tata) nu mă iubeşte.”, deşi zilnic tu îi demonstrezi copilului tău că îl iubeşti. Există rezolvare? Da, să îi demonstrezi că îl iubeşti “pe limba lui”.
2. Cum comunică, cum gândeşte şi cum procesează informaţia. Este genul analitic sau cel care răspunde primul? Este agresiv în comunicare sau timid? Îi lasă pe ceilalţi să îl domine în comunicare, sau este centrul atenţiei? Ce poţi face tu pentru a-l ajuta să treaca peste blocajele în comunicare?
3. Cum acţionează – e în natura lui să fie hiper-activ sau este doar energia copilăriei? Nu te înţelegi cu el, parcă e baterie Duracell inepuizabilă? Are planeta Marte în zodie de foc? Înscrie-l neapărat la sporturi (inclusiv de performanţă), pentru că altfel îţi va distruge toată sufragerie. Are Marte în semne de apă? Relaxează-te şi nu-l mai stresa să devină următorul Hagi sau Simona Halep, zi mersi dacă îl poţi urni de pe canapea să se ducă la plimbare în parc cu căţelul. Dar e posibil să fie interesat de înot.
4. Care sunt talentele lui native? Către ce domeniu să îl încurajezi să îşi continue studiile? Astfel, poţi scuti ani întregi de bani daţi la meditaţii care nu îi vor folosi în nici un fel, şi de investit în activităţi care nu sunt în aria lui de interes. Investeşte de la început exact acolo unde copilul are talentele native, nu îţi chinui copilul degeaba cu meditaţii la matematică sau la vioară dacă în harta natală nu îi apar aceste calităţi şi predispoziţii.
5. Ce profesie îl va face cel mai fericit? Şi care îi va oferi şi bani suficienţi şi ascensiune profesională? S-a născut inginer, doctor sau artist? Care este meseria pe care o va face cu placere până va ieşi la pensie?
6. Ce sensibilităţi are pe parte de sănătate? Poţi afla dacă copilul tău este bolnăvicios, ipohondru, sau dacă are un tonus puternic, şi care sunt zonele şi organele sensibile.
7. Dacă va avea accidente grave, şi ce poţi face ca şi părinte pentru a preveni manifestarea acestora (da, se poate). Accidentele grave sunt rezultatul unei karme negative acumulate de copilul de acum în altă viaţă. Poţi tu ca şi părinte să îi uşurezi această karmă negativă? Da, de aceea te-a şi ales ca părinte.
8. Cum se înţelege cu mama? Cum se înţelege cu tata? De cine este cel mai înclinat să asculte? Posibil să te iubească pe tine mai mult, dar de tată să asculte mai bine. Sau invers. Cum să acţionaţi eficient ca şi părinţi asupra educaţiei copilului, mizând pe acest avantaj.
9. Cum se înţelege /cum se va înţelege cu fraţii şi surorile, şi ce poţi să faci ca şi părinte să aplanezi conflictele. Doreşti să îi mai faci un frăţior? Foarte bine, dar ştii cum se va înţelege copilul tău cu noul membru al familiei? Află dinainte acest lucru, ca să poţi evita încurajarea competiţiei şi luptele de putere (atât de comune) dintre fraţi.
10. Îşi face prietenii cu uşurinţă sau cu dificultate? Cum îl poţi ajuta ca şi parinte să îşi facă mai uşor relaţii sociale. E timid sau anti-social? Atrage doar prieteni nepotriviţi? Sau nu are prieteni deloc? Ce poţi face tu ca părinte pentru a-l ajuta să îşi dezvolte prietenii durabile?
Bonus: Cum va fi la pubertate? Se va comporta mai melodramatic decât o telenovelă argentiniană, sau veti reuşi să comunicati civilizat, ca doi locuitori de pe planeta pământ?
Dacă doreşti să afli acum ce spune Astrograma Natală a copilului tău despre aceste subiecte (şi inclusiv cum este relaţia ta cu el, care sunt punctele forte şi care sunt provocările), contactează-mă AICI pentru a comanda Astrograma Natală sub formă de şedinţă video sau în format scris.
Dacă doreşti să înveţi să descifrezi chiar TU astrograma natală a copilului tău, contactează-mă AICI pentru a te înscrie la un curs ONLINE individual de Astrologie Natală.
Articol scris de Georgiana Sâmbotin, AStrolog
#copii, #parenting, #viatadeparinte, #educatie, #psihologie, #copil, #copilarie, #adolescenta, #problemedecomunicare, #astrologie, #cursdeastrologie, #curs, #astrologie, #astrograma, #zodiac, #hartanatala
コメント