“Pe bune, pot să îmi curăţ casa de energii negative? Există aşa ceva?”
Răspunsul este DA, există energii dizarmonice care pot interfera nu doar cu starea noastră de spirit, dar inclusiv cu starea noastră de sănătate! Ar fi bine în general să îţi cureţi casa din punct de vedere energetic, dar mai ales dacă simţi o atmosferă apăsătoare în casă, dacă te simţi stresat în propriul cămin, sau dacă nu mai poţi dormi bine noaptea în propriul pat.
O casă cu energie bună este un loc unde ne odihhim foarte bine, ne face plăcere să ne petrecem timpul alături de cei dragi, care ne oferă împlinire şi un aer optimist.
NU SUBESTIMA puterea pe care o are în viaţa ta existenţa unui cămin curat, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere spiritual! Gândeşte-te că primul lucru pe care îl vezi dimineaţa când te trezeşti este camera ta, şi dacă aceasta este într-un haos total, aşa va fi şi dimineaţa ta, săptămâna ta, luna, şi chiar anul!
Deci, să începem cu întrebarea cea mai importantă:
Casa ta în momentul de faţă arată aşa?
"Bomba nucleară"
Sau aşa?
"E ok, nu sunt în depresie"
Dacă “e ok, nu eşti în depresie”, felicitări, jumătate din treabă este deja făcută.
Dacă e “bombă nucleară”, citeşte în continuare articolul. Înseamnă că locuieşti într-un semi-haos / gaură neagră / peşteră. Adică oriunde, numai “ACASĂ” nu.
De ce este importantă ordinea şi curăţenia FIZICĂ într-o casă? Ştiu că pentru mulţi poate părea evident acest lucru, dar, dacă citeşti în continuare, înseamnă că pentru tine nu este atât de evident în momentul de faţă. Hai să te luminez cu următoarea informaţie:
Casa şi posesiunile noastre terestre sunt o EXTENSIE a corpului nostru FIZIC, şi OGLINDA sufletului nostru. Cum îţi este inima, aşa îţi este şi casa.
Dacă eşti în suferinţă, şi casa ta va reflecta această suferinţă. Dacă eşti în haos emoţional, şi casa ta va reflecta acest lucru. Pe scurt, dacă în CASA ta fizică nu te simţi “acasă”, înseamnă că nici sufletul tău nu are linişte şi nu se simte “acasă”.
“Vai, Sherlock, ce informaţie fantastică...Normal că nu am chef de nimic pentru că sunt în depresie de ceva vreme. Crezi că n-aş vrea să schimb lucrurile, să fac ordine în casă? Pur şi simplu nu mă mai simt în stare de nimic.”
Punct ochit, punct lovit! Aşa ajungem la partea doua a articolului:
Dacă nu te simţi în stare să mişti nimic în viaţa şi în casa ta, dacă te simţi blocat, acest lucru se poate întâmpla din 2 motive:
1. Te urăşti pe tine şi nu dai doi bani pe propria persoană, pentru că orice ai face viaţa ta rămâne tot nasoală şi lipsită de satisfacţie.
2. Nu ştii de unde să începi schimbarea, de unde să începi cu ordinea şi curăţenia.
Dacă te încadrezi la punctul 1, nu te îngrijora, nu o să te sfătuiesc să încerci să te iubeşti pe tine, pentru că nu prea suntem capabili de aşa ceva în general – d’apoi în situaţii dificile. Sfatul de a te iubi pe tine este unul din cele mai proaste sfaturi care pot fi date vreodată. De ce?
Nu ştiu dacă ai observat până acum, dar majoritatea dintre noi de-abea ne tolerăm propria persoană, d’apoi să fim în stare să o iubim. Este un lucru complet iraţional şi în mare parte nefezabil, deci, nu te îngrijora, nu o să-ţi sugerez asta ca să-ţi fac nervi în plus.
Totuşi, există soluţie pentru a ieşi din blocajul în care te afli: nu trebuie să iubeşti o persoană pentru a putea colabora cu ea! Nu cred că eşti îndrăgostit de toţi colegii tăi de serviciu şi nici nu cred că i-ai jurat iubire necondiţionată şefului tău (sper!). Totuşi, fără să ai sentimente pozitive puternice faţă de ei, se pare că reuşeşti să colaboraţi zi de zi şi astfel să îţi realizezi îndatoririle zilnice în viaţa profesională.
Ca să putem ieşi din blocaje, mai ales din depresiile care ne doboară aproape complet, trebuie să cultivăm o părere neutră faţă de propria persoană, care să permită o minimă colaborare cu noi înşine.
Aceştia sunt primii paşi pentru a-ţi recăpăta viziunea GRI asupra vieţii, şi să renunţi la viziunea NEAGRĂ şi neproductivă:
1. Începe să faci în fiecare zi câte un lucru nou – mănâncă ceva nou în fiecare zi, bea cafea în loc de ceai – fă o schimbare minusculă în rutina ta zilnică.
2. Uită-te la alte seriale sau filme decât te uiţi de obicei, încearcă ceva nou - Netflix? De ce nu HBO?
3. Propune-ţi ca în fiecare zi să faci mişto de cel puţin o persoană din anturajul tău.
4. Începe să faci mişto de tine.
5. Apucă-te de ordine şi curăţenie în propria casă. Nu fă acest lucru pentru tine, ci gândeşte-te că este o îndatorire de serviciu. Pune-ţi un termen limită. La sfârşitul acestui termen limită, dacă ordinea şi curăţenia este făcută, ai voie să comanzi cea mai mare pizza care există acum pe piaţă.
Dacă te încadrezi la punctul 2, şi eşti blocat în situaţia de faţă pentru că nu ştii de unde să începi ordinea şi curăţenia, îţi propun să citeşti următoarele articole, conţin sfaturi simple şi practice, care te vor ajuta să începi repede şi să finalizezi cu succes ordinea şi curăţenia:
Dacă vrei mai multe informaţii despre cum să faci o schimbare de proporţii în casa ta, îţi recomand cartea lui Marie Kondo, “Magia Ordinii”. Este extrem de practică şi simplă, cu rezultate excepţionale! (nu, nu sunt plătită să fac reclamă, pur şi simplu sunt fană Marie Kondo, am acasă toate cărţile ei, pe care le-am şi citit. Pe bune!)
Bun, după ce termini ordinea şi curăţenia în casă, şi totul miroase a clor şi balsam de rufe cu aromă de levănţică , poţi trece la partea a doua, curăţarea casei de energii negative (click AICI).
ATENŢIE: DEGEABA încerci să cureţi casa de energii negative dacă nu faci ordine şi curăţenie fizică înainte. DE-GEA-BA. Deci, pune aspiratorul în priză şi curaj, ne revedem în următorul articol după ce casa ta nu mai arată ca locul unde a căzut bomba nucleară. Succes!
Dacă simţi că ai nevoie de mai multă claritate în legătură cu propria ta persoană, poţi să mă CONTACTEZI AICI pentru o şedinţă de Astrologie şi Tarot.
Dacă vrei să înveţi mai mult despre realitatea spirituală a lucrurilor, CLICK AICI pentru un CURS ONLINE de TAROT sau ASTROLOGIE.
© 2020 Georgiana Sâmbotin - AStrolog
#curatenie, #curatareacasei, #curatareaenergiilor, #energii, #negative, #curatare, #casa, #camin, #depresie, #acasa, #astrologie, #spiritualitate, #sfaturi, #spiritual, #cursuri, #educatie, #astrologie, #tarot, #levantica,
Comentários