top of page

Există viaţă după moarte? Da, dacă tu crezi că există.

"Ce se întâmpla după moarte? Există viaţă după moarte? Ne ducem în rai, ne ducem în iad? Sau dispărem complet din existenţă?"

Există mai multe răspunsuri la această întrebare. Care este răspunsul corect, se pare că vei afla de-abea după ce moartea se va produce. Totuşi, nu strică să îţi cunoşti de pe acum opţiunile, şi să observi cu care din aceste opţiuni rezonezi cel mai mult, pentru că aceea este varianta cea mai probabilă să se realizeze pentru tine după ce vei muri.


"Pe bune? Adică vrei să spui că dacă eu cred că după moarte voi ajunge pe o pajişte cu unicorni roz, asta se va întâmpla?"

Da, dacă în asta crezi cu toată puterea.



Universul, şi tot ceea ce ne înconjoară este creaţia minţii noastre. Astfel, orice concept sau filozofie în care crezi pe parcursul acestei vieţi, şi pe care o hrăneşti cu toată credinţa ta se manifestă şi dincolo de ceea ce noi numim “moarte”.

Atenţie, DOAR conceptele şi ideile pe care le hrăneşti cu toată credinţa şi toată puterea ta se manifestă, nu şi cele în care ai vrea să crezi, sau care SPERI să ţi se întâmple. Speranţa e egală cu zero dacă nu este alimentată de atenţia şi energia ta.


Unde se duce atenţia ta, acolo se duce şi energia ta, şi astfel, acel lucru devine realitate.

Ţine cont de faptul că un sistem religios în care ai crescut de la naştere, are rolul de a-ţi programa subconştientul cu modele specifice religiei respective, pe care mintea ta să le manifeste sub formă de realitate atât în timpul vieţii, cât şi după moarte. De aceea, toate religiile au dreptate!



Cum vine asta? Simplu:


Mărturiile celor care au trăit o moarte clinică sau cei care au asistat la moartea unei persoane diferă de la o religie la alta: creştinii l-au întâlnit pe Cristos, hinduşii pe Yamraj, mahomedanii pe profet, etc:


“(...) în cazurile în care persoana a văzut figuri religioase (în momentul morţii), acestea sunt descrise ca îngeri sau Dumnezeu. Atunci când sunt identificate specific, sunt întotdeauna descrise în acord cu credinţele religioase ale persoanei: nici un hindus nu l-a întâlnit pe Cristos, şi nici un creştin nu a întâlnit vreo zeitate hindusă”.

Pentru mai multe informaţii vă invit să citiţi întreg articolul aici:



Ah, da, n-ai trăit cu un sistem religios implementat din copilărie? Nu te îngrijora, chiar şi lipsa acestui sistem îţi programează felul în care îţi imaginezi moartea. Va fi cel mai probabil punctul 3 de mai jos.


Deci, unde o să ajungi după moarte? Păi să vorbim pe scurt despre cele mai populare opţiuni care există pe piaţă în legătură cu viaţa de după moarte:



1. Raiul / iadul / purgatoriul



Pentru cei care cred în religii monoteiste (care se închină unui singur Dumnezeu) , cum ar fi creştinismul, iudaismul, mahomedanismul, etc. Toate aceste religii vorbesc despre faptul că avem o singură viaţă, şi după moarte vine judecata:


“Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9:27).


Cine ajunge în Rai?


Raiul este un loc plin de încântare și de fericire, în care petrec după moarte sufletele drepților. Cu cât ai fost mai fidel dumnezeului religiei respective, cu atât răsplata ta după viaţă va fi mai mare: cei mai credincioşi vor ajunge în rai, în prezenţa lui Dumnezeu. (https://dexonline.ro/intrare/rai/47137)


Cine ajunge în Purgatoriu?


Cei care mor, conform teologiei catolice, în harul și prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificați, deși ar fi siguri de mântuirea veșnică, ar suferi după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Purgatoriu)


Cine ajunge în iad?

Iadul este Loc în care, după moarte, sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice. Acolo ajung păcătoşii, necredincioşii, infidelii şi de obicei orice persoană care nu este participantă în credinţa şi ritualurile religiei respective. (https://dexonline.ro/intrare/iad/26052)


2. Reîncarnarea



Aceasta este opţiunea budismului, hinduismului, etc. Doctrina budistă susţine faptul că mintea este veşnică, şi trece de la o încarnare la alta de-a lungul timpului până când, într-un final, atinge iluminarea şi se extrage singură din această realitate, finalizând ciclul reîncarnărilor.


Astfel, în funcţie de faptele săvârşite în timpul vieţii, poţi acumula KARMA pozitivă sau negativă. Karma bună îţi aduce o reîncarnare mai calitativă, într-un loc mult mai bun şi cu mai puţină suferinţă, pe când karma negativă (rezultatul acţiunilor noastre negative – sau “păcatul” cum e numit în creştinism) îţi poate aduce o viaţă viitoare cu probleme.


În budism, reîncarnarea se poate produce în unul din cele 6 planuri ale existenţei în funcţie de karma acumulată:


1. Iadul rece sau cald - asemănător ca descriere cu iadul din religiile monoteiste: aici ajung criminalii şi “monştrii”.

2. Planul fantomelor înfometate – acolo ajung sufletele celor extrem de ataşaţi de posesiuni materiale sau emoţionale.

3. Planul animalelor – acolo ajung sufletele care duc o existenţă repetitivă, ciclica, lipsită de umor şi creativitate.

4. Planul oamenilor – te afli aici!

5. Planul Asuras-ilor (sau semizeilor) – fiinţele din acel plan sunt echivalente cu zeii greci sau romani din mitologie. Da, da, chiar dacă noi îi numim “zei”, sunt echivalentul SEMI-ZEILOR din budism.

6. Planul zeilor – sau al plăcerii infinite (echivalent într-un fel cu raiul monoteist. Zic echivalent pentru că acolo nu trebuie să te închini şi să slăveşti pe nimeni pentru vecie, ci doar trăieşti într-un orgasm continuu).


BONUS: iluminarea minţii, şi extragerea definitivă din ciclul reîncarnărilor. În creştinism, acest lucru este echivalat cu învierea din morţi, după care urmează viaţa veşnică.


3. Nimic



Opţiunea ateilor, a persoanelor deziluzionate de religie şi a celor care trăiesc în Coreea de Nord. Este o opţiune validă, pentru că dacă în acest “nimic” crezi, acesta se va materializa. În budism, acesta se manifestă ca o adormire, sau somn al conştiinţei pe tot parcursul procesului de tranziţie – cele 40 de zile în care sufletul face trecerea de la o încarnare la alta.



Tunelul de lumină



În majoritatea mărturiilor celor care au trăit o moarte clinică, cât şi în cartea Tibetană a Morţilor este specificat faptul că în momentul morţii persoana are impresia că se apropie de o lumină foarte mare, “luminozitatea” sau “luminiţa de la capătul tunelului”.


"Această luminozitate este starea naturală a minţii, şi dacă reuşim să nu ne speriem de ea şi să ne lăsăm contopiţi cu aceasta, se produce iluminarea, adică ieşirea din ciclul reîncarnărilor."

Ce se întâmplă dacă nu treci prin tunel? NU MORI. De obicei persoanele care au avut moarte clinică au trecut prin tunel, şi de fiecare dată o fiinţă sau o entitate le-a apărut în cale şi i-a trimis înapoi, spunându-le că nu le-a venit ceasul.


Dacă doreşti să afli mai multe despre viaţa ta actuală pentru a-ţi programa o reîncarnare mai bună data viitoare, CLICK AICI pentru a comanda astrograma ta natală.



Dacă doreşti să afli mai multe despre karma, reîncarnare, şi astrologie, CLICK AICI pentru a te înscrie la un Curs ONLINE individual de Astrologie.



Articol scris de Georgiana Sâmbotin, AStrolog



224 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentários


bottom of page